Doneaza 2%

SUSTINE FINANCIAR ACTIVITATILE ASOCIATIEI PRIN DONATII

DIRECTIONEAZA 2% DIN IMPOZITUL TAU PE VENIT SI IN 2 MINUTE, DURATA DE COMPLETARE A ACESTUI FORMULAR, VEI FI AJUTAT DEJA PE CINEVA.

O data pe an insa, nimic nu ne mai impiedica sa spunem statului incotro sa trimita 2% din banii pe care ni i-a luat deja, iar tot procesul dureaza doar doua minute.

Descarca si completeaza formularul 230 daca ai obtinut venituri doar din salarii sau formularul 200 daca ai obtinut venituri si din alte surse. 

CINE TREBUIE SA DEPUNA DECLARATIA 230

Formularul se completeaza si se depune de catre persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate acestora, in urmatoarele situatii:

- contribuabilii au efectuat in anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform Legii nr. 376/2004 privind bursele private, cu modificarile ulterioare, si solicita restituirea acestora;

- contribuabilii opteaza pentru virarea unei sume reprezentand pana la 2% din impozitul anual, pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se infiinteaza si functioneaza in conditiile legii sau unitatilor de cult;

Contribuabilii care isi exprima aceasta optiune pot solicita directionarea acestei sume catre o singura entitate nonprofit sau unitate de cult;

- contribuabilii solicita deducerea din veniturile impozabile din salarii, obtinute la functia de baza, a cheltuielilor efectuate pentru economisire in sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit legii, in limita unei sume maxime egale cu 300 lei.

Termen de depunere:

- anual, pana la data de 25 mai a anului urmator celui de realizare a venitului;

De asemenea, in cazul in care contribuabilii care opteaza pentru redirectionarea celor 2% din impozitul anual catre o entitate non-profit si care completeaza si declaratia 200, redirectionarea celor 2% este posibila doar prin completarea declaratiei 200 (fara a mai fi nevoie de declaratia 230).

Declaratia 230 - descarca

CINE TREBUIE SĂ DEPUNA DECLARATIA 200

Declaraţia se completează şi se depune, în mod obligatoriu, de către persoanele fizice care realizează, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, provenind din:

• Activităţi independente:

• activităţi comerciale - din fapte de comerţ, prestări de servicii, altele decât cele din profesii libere, practicarea unei meserii, inclusiv din activităţi adiacente, precum şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor calificate în categoria venituri din activităţi independente;
• profesii libere - din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii;
• drepturi de proprietate intelectuală - brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.

Declaraţia se depune şi de către persoanele fizice care au realizat venituri din activităţi independente pentru care impozitul reţinut la sursă de plătitorii de venituri reprezintă plată anticipată în contul impozitului anual, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal):

• venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
• venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie;
• venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial;
• venituri din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil;
• venituri din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară;
• venituri obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică contribuabil, plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit titlului IV din Codul fiscal, care nu generează o persoană juridică. Venitul cuvenit unei persoane fizice, dintr-o asociere cu o persoană juridică română, microîntreprindere care nu generează o persoană juridică, determinat cu respectarea regulilor stabilite în titlul IV din Codul fiscal, este asimilat, în vederea impunerii la nivelul persoanei fizice, venitului din activităţi independente, din care se deduc contribuţiile obligatorii în vederea obţinerii venitului net anual.

Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice pentru care impozitul reţinut de plătitorii de venituri este final, potrivit opţiunii contribuabililor, în conformitate cu prevederile din Codul fiscal.

Nu au obligaţia depunerii declaraţiei persoanele fizice care, în anul de raportare, au realizat venituri din activităţi independente impuse pe bază de norme de venit cu excepţia persoanelor care au depus declaraţiile de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii.

Contribuabilii care desfăşoară o activitate impusă pe norme de venit şi care, în cursul anului fiscal de raportare, îşi completează obiectul de activitate cu o altă activitate care nu este cuprinsă în nomenclatorul activităţilor pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, vor fi impuşi în sistem real de la data respectivă, venitul net anual urmând să fie determinat prin însumarea fracţiunii din norma de venit aferentă perioadei de impunere pe bază de normă de venit cu venitul net rezultat din evidenţa contabilă.

• Cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile realizate în calitate de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal.

• Activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real: venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi în solarii, special destinate acestor scopuri, şi/sau în sistem irigat, precum şi din cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi a ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi din altele asemenea. Declaraţia se depune de contribuabilii care desfăşoară activitatea în mod individual şi/sau în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, constituită între persoane fizice şi care au optat pentru determinarea venitului net în sistem real, pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă.

• Câştiguri/pierderi rezultate din titlurile de valoare altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise.

• Câştiguri/pierderi din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Termen de depunere - Declaraţia trebuie depusă până la data de 25 mai.

Cum se depune declaraţia

Formularul se depune la:
a) organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde îşi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului sau curatorului fiscal, după caz, în cazul persoanelor fizice care nu au domiciliul fiscal în România, pentru următoarele categorii de venituri:
  • venituri din drepturi de proprietate intelectuală;
  • venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere la sfârşitul anului fiscal;
  • venituri din investiţii reprezentând câştiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise;
  • venituri din investiţii reprezentând câştiguri/pierderi din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare;
c) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru contribuabilii persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România care realizează venituri, altele decât cele prevăzute la lit. b).

Declaraţia se depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin recomandată cu confirmare de primire sau prin celelalte metode prevăzute de lege, într-un singur exemplar. Este necesar să păstraţi o copie a declaraţiei depuse. 

Declaratia 200 - descarca

Ataşament Mărime
cerere_230_2013_C.pdf424.69 KB 424.69 KB
declaratia_200.pdf1.01 MB 1.01 MB